Creationismul e minunat…

Dar evolutionismul e posibil.

Sau viceversa.

Ar trebui sa vedeti filmul acesta.

Era de asteptat dealtfel.

Sau aceasta poveste „Think about” despre fenomene fizico-chimice fara nici un input de informatie. Nu e tocmai ce ne invata la cibernetica despre sistemele complexe, dar aici e vorba prezumtiv de stadiile incipiente. Oricum, filmul arata ca… este posibil, ca si precedentul.

Ce ma surprinde este simplitatea… Ockham`s razor principle states that „the simplest solution is usually the correct one”

Filmele acestea doua ar putea demonstra, la un alt nivel, ca necesitatea inputului de informatie este doar o interpretare gresita relativ la un nivel inferior de cunoastere si de viziune.

Personal ader la teoria creationista, cu necesarul de informatie, dar scientistii au demonstrat ceea ce era de demonstrat. Bravo lor si… bravo noua, oamenilor.

Si pentru ca sunt carcotel indoiescu, fac observatia ca aceste doua demonstratii, a evolutionismului si respectiv a abiozei, considera ca pamantul a avut suficient timp si suficiente resurse ca sa treaca de pragul critic care a dus la selectarea celor trei atribute caracteristice vietii:

1. multiplicarea cu minime variatii

2. adaptarea

3. selectia

Initial argumentul forte al creationistilor a fost ca universul nu are atatea resurse incat sa genereze toate formele posibile din care sa selectioneze pe cele mai performate asa cum le vedem astazi. Pai.. nici nu trebuie – cele doua demonstratii o arata cu prisosinta. Odata pornita viata (asa cum e ea evolutionist definita, prin cele 3 caracteristici) merge surprinzator de repede, cu pasi de urias, in functie de variatiile de mediu.

Mith busters diagnostic: plausible.

LaterEdit: am aflat despre WolframAlpha.com si apoi studiind activitatea de 2decenii a acestui tip vad ca a descoperit si el faptul ca un program simplu, executat de un numar suficinet de ori (a se vedea pe wikipedia „Rule 30”) da in final un pattern aleator, din care iarasi, executat de un numar suficinet de ori, in functie de conditiile de mediu, da patternuri complexe. Ideea care se desprinde de aici e ca nu ai neaparata nevoie de un input, de un creator pentru a obtine din ceva simplu ceva complex. Tipul a dovedit ca un program simplu poate da un rezultat complex daca este executat de un numar suficient de ori. In final extrapoleaza in doua directii, temporala, emitand ipoteza ca este practic imposibil de descifrat programul initial dupa un anumit numar de pasi din cauza incriptarii avansate date de multiplele executii, cu observatia ca daca se pastreaza conditiile initiale, procesul este teoretic reversibil. A doua directie in care extrapoleaza este spatiala, emitand ipoteza ca simplitatea programului initial care ar putea sta la geneza existentei nu ar necesita nici macar existenta unor particule, ci doar simpla existenta a spatiului, vazut in perspectiva cuantica, ar fi suficienta pentru a genera conform procesului descris, complexitatea universului pe care il percepem acum.

A New Kind of Science – Stephen Wolfram

http://www.youtube.com/watch?v=_eC14GonZnU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s